Proiectul de cercetare intitulat Vehicul Hibrid Inteligent pentru Trasportul Individual al Persoanelor cu Mobilitate Redusă, prescurtat WHEEL-EE (de la englezescul WHEEL chair, E nergy- E fficient), este finanţat decătre Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS) şi va fi implementat în cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), Cluj, Romania. Proiectul a demarat în data de 28 Iulie 2010 şi se va derula pe durata a 3 ani.

Motivaţia proiectului

În Romania ultimilor ani s-au depus eforturi legislative considerabile în vederea integrării în societate a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, în perspectiva unei independenţe mai mari a acestora şi găsirea unui loc de muncă adaptat. În acest sens Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap (ANPH) ataşată Ministerului Muncii, Familiei si Protecţiei Sociale a lansat o serie de propuneri de proiecte. Astfel, din 16 proiecte depuse în anul 2009, 4 au primit acceptul de finanţare, toate tematicile vizând înfiinţarea de centre, puncte de informare sau servicii sociale la domiciliu în vederea îmbunătăţirii vieţii sociale a persoanelor cu handicap locomotor (sursa: www.anph.ro , Anexa la Ordin nr. 423/25.09.2009). Şi celelalte ONG-uri sau fundaţii de profil şi-au concentrat eforturile exclusiv pe integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, dar în privinţa transportului individual al acestora din urmă soluţiile tehnologice inovatoare sunt aproape inexistente. In anul 2004 a existat un proiect numit SATRANS (sursa: www.icpe.ro/satrans.htm ), unicul găsit de echipa noastră de cercetare, şi care pare un proiect tehnologic solitar şi limitat în complexitate (ca noutate tehnologică se propunea implementarea unui control inteligent al motorului de curent continuu excitat cu magneţi permanenţi). Chiar şi în plan European, din punct de vedere tehnologic lucrurile nu au avansat prea mult în acest sens, proiectele elaborate (în cadrul programului FP6 spre exemplu) fiind cu precădere destinate accesibilităţii la transportul în comun al persoanelor cu dizabilităţi locomotorii (sursa: www.euro-access.org ). Din datele statistice furnizate de ANPH rezultă că există 78000 persoane adulte cu handicap locomotor (la care se adaugă copii şi adolescenţi). În plus, tot în categoria persoanelor cu mobilitate redusă pot fi incluse şi persoanele în vârstă, care, din cauza sanătăţii devin din ce în ce mai izolate. Conform ultimelor date statistice înregistrate în anul 2006, dintr-un total de 21 570 000 de români, un număr de 3 191 446 de oameni au vârsta de peste 65 de ani (sursa: www.krimket.ro/statistici-romania.php ). Aceasta înseamna ca proiectul vizează aproximativ 20% dintre romani.